Poze Heavy Fuel Live in Chanson, 05.12.2008

Acestea sunt o parte din pozele pe care unul dintre prietenii nostri, fotograful Cristian Rusu, ni le-a facut vineri, in timpul concertului nostru din Chanson Cafe. Cristi, iti multumim pentru calitate si profesionalism. Pentru mai multe detalii si poze vizitati www.rusucristian.com

Heavy Fuel Live in Chanson

Si-a fost si concertul trupei in care activez. A trecut. Pacat. Ne mai doream sa stam pe scena. Publicul ar fi dorit acelasi lucru dupa parerile unora si-ale altora de dupa concert. A fost incredibil sa vezi un club intreg ca e pe acelasi ritm cu cei de pe scena de la inceput pana la sfarsit. Nu neasteptam ca Pink Floyd sa-i faca sa-si aduca aminte ca in interiorul fiecaruia exista lumina, vise si sperante, amintiri si zambete, alb si negru, plus si minus...us and them. Intr-adevar, daca este sa descriu cum s-a vazut concertul de pe scena, va pot descrie doar atat : "Us and them" de la Pink Floyd...

And after all we're only ordinary men...

Ii multumim mult prietenului nostru Lulu Cremeneanu pentru pozele de exceptie pe care le-a facut vineri. Pentru a le vedea si voi intrati aici...

Crossroad kites

Incercand sa gasesc raspunsuri la anumite contexte asupra carora ma incapatzanez sa cred ca nu pot fi atat de departe de intelegerea mea umila de pacatos, ma gasesc din nou la o rascruce de drumuri. Pana acum la fiecare rascruce intalnita zaboveam prea mult din anumite motive. Nu stiam/stiu sa depasesc frica de a fi pus in fatza alegerii. Ori alba, ori neagra. Si cu cat stateam mai mult in acel "loc" cu atat luam o decizie din ce in ce mai neagra, drastica si fortzata...dar mai ales falsa. Oare de ce am refuzat sa cred ca nu exista si acea decizie gri ? N-am gasit raspunsuri...inca.
Rascrucea de acum e mare si lata. Stanga ? Dreapta ? Incotro ? Insa se pare ca am parte de putin noroc de data asta si poate putina inconstientza : deasupra zboara un zmeu. Pentru prima oara stiu ca trebuie sa ma uit in sus si sa-l urmez, sa nu mai privesc cele doua drumuri. Acest zmeu pleaca incet incet intr-o anumita directie. Il voi urma. Voi incerca sa tin pasul si sa nu-l pierd din vedere. Sunt constient ca niciodata nu voi sta acolo sus cu el si n-o sa vad de sus rascrucile care urmeaza. Sigur voi ajunge undeva, insa nu aici...ci acolo...departe de aceasta rascruce de acum, peste ape, nisipuri, piscuri si...oameni.

Ce palpitant ar fi sa-mi gasesc pe cineva cu care sa alerg dupa acelasi zmeu uitandu-ne in sus...doar in sus. Oare ne-am ciocni in timp ce alergam pe plaja ?


P.S. Clipul de mai jos este U2 - Kite si e pentru cei care alearga sau pleaca departe dupa zmeul lor :)

Pentru copilul din voi !

Va mai aduceti aminte de cand erati mici ?

ELENA FARAGO

Gândăcelul

- De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca mă doare
De ce mă strangi asa de rău?

Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place să mă joc si mie,
Si mila trebuie să-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu părinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de tot
Căci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-mă, ca nu mai pot!...

Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea să-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!

A incercat să-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut în tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!...

Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vrea
Să ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!

E 2 noaptea si mi-am adus aminte de ce mi-a zis bunicul meu cand am calcat un gandacel intr-o dimineatza de primavara acum multi ani :)

On an Island

Dupa o lunga perioada, in care aproape uitasem de ultimul album al lui David Gilmour "On an Island", am fost oarecum fortzat de anumite idei/ganduri sa-l caut in memorie ca pe o gura de aer. Si l-am regasit. Si il reascult acum. Cat de linistit si cat de impacat cu sine rosteste Gilmour fiecare cuvant. "Let the night surround you/ We're half-way to the stars". Este un album stelar, cosmic, universal...cum vreti. Eu asa vreau sa fie. Asta caut si eu in ceea ce compun, in ceea ce gandesc : liniste. "Remember that night/ The warmth and laughter", "dreamers may live, but they're here everafter"...Stiu deja ce voi asculta pe drumul ce ma asteapta azi. Intotdeauna va exista pe playlistul de drum lung Pink Floyd si/sau David Gilmour. Cu o usoara exprimare lejer criticabila am curajul sa spun ca am nevoie de aer cosmic, de kilometri, de altitudine, de necunoscuti, de strazi inguste de piatra, de ploaie si de stat pe jos turceste si de privit fumul tigarilor mele in alte nuantze decat de obicei. Ma reintorc timp de 9 zile pe insula mea pustie si totusi atat de verde si de plina de iubiri calde, calme si tacute, insula mea plina de piese de puzzle peste care calc descultz si nu mi se face frig. Imi place sa fiu, uneori, departe de familiaritate doar ca sa mi-o doresc si mai mult cand ma intorc, doar ca sa imi fie si mai familiara :)

V-am lasat o vreme...(frumoasa), lasandu'l pe David Gilmour sa incheie in locul meu :

"I'll make my getaway
Time on my own
Search for a better way
To find my way home
To your smile"

:) Ne auzim :)