Cateva clipe de luciditate interioara

Uite ca am ajuns si in 2008. A mai trecut un an, s-au mai adaugat niste amintiri, am mai trecut prin noi experiente, am mai crescut putin. Sunt mandru de 2 mari realizari petrecute anul asta : am ajuns de la 110 kile la 91 and goin' down baby si mi-am schimbat jobul. Eu simt ca am luat niste decizii corecte cu privire la persoana mea si ma bucur nespus. Si, ca sa fac un mic inventar, in 2007 s-au intamplat cam urmatoarele :

- anul a inceput prin dizolvarea lenta a echipei de creatie de la agentia de publicitate in care am lucrat; Adi, plannerul nostru a plecat la Leo Burnett la Bucuresti si si-a schimbat radical viatza; Mircea, colegul meu de suferintza creativa, a plecat 4 luni in Franta cu bursa si am ramas sa duc impreuna cu Luli si Onisim in spate piatra sisifica a creativitatii fortzate.
- in aprilie mi-am vazut un vis implinit : am fost la Roger Waters la concertul de la Budapesta din turneul Dark Side of The Moon. Mare revelatie, asa se canta, asa se simte, asa se face.
- in mai de ziua mea m-am imbatat ca un porc, am cantat si am fost imbracat in portocaliu, am dansat ca un animal cu Delia si cu Laura, am plecat acasa. Crunt.
- in iunie am decis ca trebuie sa-mi caut alt job si-am tot cautat pana in noiembrie.
- in iulie am anuntzat ca plec in concediu timp de 2 saptamani in Italia in august.
- in august am numarat fiecare zi pana la concediu; si acum vine partea cea mai incarcata emotional a acestui an : cu vreo 2-3 zile inainte de plecarea in Italia, am reintalnit o persoana pe care o cunosc din clasa a 5-a de la cursurile cu scotienii veniti la noi, la liceul Eminescu. O cheama Roxana. Ne-am scris cateva mesaje private pe hi5. I-am povestit ca plec in concediu si ca urmeaza sa ne si vedem la fatza la un ceai dupa ce ma intorc.
- in septembrie m-am intors bronzat si linistit dupa ce am strabatut cam toata Italia de la Nord la Sud impreuna cu Sandu, Laura si Zsolt; m-am intalnit cu Roxana la ceai si am povestit mult si multe. Am fost placut atras de zambetul ei de pustioaica pariziana si rasul colorat de copil fara griji. Si mi-am pus automat o intrebare care in mod absolut nemediat constient imi erupe in cap in asemenea situatii : "Ce se ascunde in sufletul tau ? Ce este dincolo de privirea aceea atenta ?"
Cu timpul am aflat putin cate putin. Am descoperit o persoana cu un univers colorat, un calator neobosit inspre locul acela pe care sa-l poata numi : "Al meu si numai al meu", o persoana careia nu-i este niciodata teama sa isi palmuiasca demonii interiori, o femeie care nu refuza niciodata momentele de stat cu sine, in sine, pentru sine, dar mai ales un om care face orice pentru a-si pastra spiritul ludic cat mai aprins, viu si luminos. Si uite asa am ajuns sa o respect si sa o admir enorm, si... Prin ea am ajuns sa ma privesc pe mine si sa invatz anumite lucruri despre mine si despre limitele mele, despre imaginea si stima mea de sine, despre sinceritatea fatza de mine si despre nevoia constanta de a cauta. Fazan, Piticot, umbre pe pereti, Hall's, stencils noi pe peretii mei, Rosia, Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor lui, 4 luni 3 saptamani si 2 zile, Disney Classics, decizii si alegeri, Johnnie Walker, 31 Decembrie 2007, ora 23.35, 1 ianuarie 2008, ora 00.01 - zambesc, imi pun doua dorintze, deh, doar am promis, ma uit la cer, vad cateva stele : HERE WE GO AGAIN !!!

P.S. Merci mult Burger pentru Keith Urban, you know which one ;)