I feel good...ta-nana-nana-nana

...so good, so good....I've got yooooooooooooou.... Hehehehe ! :)
In ultima vreme ma simt plin de energie. "Mai mult Bubu, mai multa energie" ca sa zic ashea. Sunt mega activ in timpul zilei. Nu credeam sa spun vreodata ca imi face placere sa lucrez...Wow, odd situation, but feels nice and warm. Sunt ocupat cu tot felul de proiecte culturale, ma plimb, cunosc oameni si ascult oameni...si poate mai reusesc sa-mi si fac prieteni printre ei. Dar, nu despre lucru doresc sa discut. Acesta este doar un mic aspect al starii mele generale de bine din ultima vreme. Totusi cred ca vine primavara incet, incet. Insa, pentru a te simti bine nu trebuie sa ai un anotimp drept background.
Ieri, de exemplu, am avut o zi foarte linistita, si culmea, si insorita. In mare, in prima parte a zilei am incheiat un proiect, laude ("good job colega" si alte promisiuni) & bla bla.
Am vb. cu D din Top 5 Girl names I like (hihi) sa ne vedem si sa flendurim prin oras. Ceai sa fie. Initial, planul era sa mergem sa mancam chinezeste la un restaurant chinezesc, deschis chinezeste, in orasul nostru deloc chinezesc.
...asadar ne-am intalnit la un ceai. Ea s-a aflat pentru prima oara in acel loc de care ii povestisem deja de cateva ori, iar reactia ei la mesajul nescris de "welcome first timer" a fost pe undeva : "ce sentiment de liniste...feels kinda like being home", si lucrul acesta m-a facut sa zambesc de dupa bar de unde stateam. In mintea mea asa si doream sa fie : primitor, simplu, deloc sofisticat...ca acasa.
...si picam amandoi de foame, asta e la fel de important. Am cazut, intr-un final, de acord asupra aceluiasi fel de mancare : Bruschete cu ton (yummy, sanatos si acceptabil la pretz). Si aici intervine inca un motiv de a ma simti bine : le-am facut eu. Imi place la nebunie sa gatesc...Am coborat cu D in bucatarie si am inceput sa prepar bruschetele (Ana sper ca ai fost pe faza, din nou, cum se prepara, daca iti mai cere vreun client hamesit). Radeam, mai furam cate o felie de rosie, mai despre tablouri, mai despre pictori, mai despre trecut. Era ca intr-o emisiune culinara cu tot felul de invitati speciali. Chiar erau speciali...
...am mancat in liniste. Apoi ceai. Eu Vietnam Jasmine, ea dupa ce a gustat de la mine a facut aceeasi alegere. In jurul acestei vraji gustative din Orientul Indepartat au inceput povestile. Credinta, vise, despre tacere, demoni, maturitate, vise din nou, picturi...
...in coltul incaperii la o masa, un el si o ea, de liceu, imbujorati, ea emotionata si stangace, el natural si sigur, ea il sorbea din ochi, lui ii zburau ochii dupa umbrele de pe pereti, el, "filosofa" trecand de la poezie pana la film prin toata acea perioada fireasca a evolutiei in care "adevarul sta doar in carti"..., ea asculta fastacita, el "impresiona", ea era "impresionata". Erau draguti, zambeam si noi, taceam si-i ascultam. Si noi am fost asa in liceu, poate la fel de draguti, la fel de copii, la fel de visatori, la fel de indragostiti de viatza, de sentimente, de aceleasi vise despre care vorbim acum, la fel de fascinati de aceleasi taceri...
...NU vreau sa se termine niciodata...
...Some things never change..."Staircase Infinities"...Nu mai gandi asa mult.